37 minutes of make believe - cronică de spectacol

Cu toții știți cam cum stă treaba cu arta contemporană. Eu știu mai multe din lumea literară decât din cea a dansului dar situația nu e foarte diferită, ergo reticența concetățenilor de a lua parte la spectacole de artă contemporană. Dar nu despre asta e articolul meu, ci despre aventura mea de a ajunge la 37 minutes of make believe și mai multe, despre aventura reprezentată de spectacolul de dans contemporan al Andreei Novac.




Pe scurt, am fost 100% sigur că voi vedea spectacolul doar cu vreo 3 ore înainte de show ceea ce a dus la o deplasare în mare viteză spre capitală, cu niște încălcări de limită de viteză pe ici pe colo, printre sate și cu mult stres când a venit vorba de a găsi locația spectacolului. Dar am întârziat vreo 7 minute, însă am avut noroc că nu a început chiar la 19.30 ci ceva mai târziu.

Odată intrați în sală și așezați la locurile noastre am așteptat începerea spectacolului, neștiind însă la ce să mă aștept totuși. Și iată-o pe Andreea venind să ne ureze bun venit. Și ne-a urat. Câteva minute mai târziu după ce intrasem oarecum în atmosferă datorită muzicii de pe fundal Andreea a pășit din nou pe scenă pregătită să ne surprindă. Și ne-a surprins, sau cel puțin pe mine, dar aș băga mâna în foc că cel puțin jumătate din spectatori au fost și ei uimiți.

M-a surprins mișcarea care interacționa cu discursul și muzica determinând crearea unui univers dinamic care surescită toți receptorii corpului uman și stârnește o tonă de senzații și trăiri. M-a surprins ceea ce trăiam, ceea ce mintea mea crea pe structura a ceea ce îmi era oferit de spectacol. M-a surprins valul de emoții ce m-a asaltat, de la bucurie la extaz și de la tristețe până la lacrimi. Și atunci am știut de ce îi zice Make Believe, am știut că a meritat să fiu acolo, am știut că orice aș fi crezut despre dansul contemporan era incomplet ori deformat.

De-a lungul celor 37 de minute m-am lăsat cufundat în magia creată de ceea ce vedeam și de ceea ce imaginația mea construia folosindu-se de ceea ce vedeam. Încet, toate s-au estompat lăsând cale liberă unei aventuri spre o altă dimensiune, pentru ca la final să fiu readus cu gentilețe în cotidian de o furtună de sclipici.

I believe ;)