Romanul istoric de factură romantică W. Scott – M. Sadoveanu

În următoarele rânduri vom compara proza și stilul narativ al celor doi mari scriitori de romane istorice de factura romantică. Proza lui Walter Scott și Mihail Sadoveanu are elemente comune și diferențe care îi face unici.

Stilul lui Walter Scott

            Îmbrățișând genul literar care până la urmă avea să îi aducă faima de „creator al romanului istoric”, Scott face, de fapt, un nou experiment, ca parte a veșnicelor sale căutări și explorări. În numeroasele sale lucrări de istorie și critică literară Scott își justifică preferințele și își expune concepțiile: romanul – fie ca romance (narațiune inventată al cărei interes se concentrează asupra unor întâmplări miraculoase și neobișnuite), fie ca novel (narațiune ce se deosebește de <<romance>> pentru că întâmplările țin cont de succesiunea obișnuită a întâmplărilor din viața reală și de condiția modernă a societății[1]), fie ca o îmbinare a celor două  variante, ofera posibilități largi  pentru reflectarea moravurilor, zugrăvirea unor unei vaste galerii de personaje și caractere, punerea în valoare a amănuntului, stabilirea meșteșuguită a unor relații complexe între toate aceste elemente; romanul să nu aibă caracter didactic-moralizator, romancierul să evite pronumele  „eu” când i se adresează cititorului; când descrie epoci îndepărtate să nu arhaizeze exagerat. „Cine dorește să imite o limbă veche să țină seama mai curând de caracterul ei gramatical, de turnurile exprimării și de modul aranjării cuvintelor decât să se străduiască să colecționeze termeni extraordinari și învechiți”[2]

          Totodată, Scott consideră că romancierul trebuie să aibă harul poetului, ceea ce a demonstrat prin propriile opere, renunțând la structurile metrice în favoarea structurilor prozei, niciodată însă la atitudinea poetică.

Stilul lui Mihail Sadoveanu

           Despre Mihail Sadoveanu, George Calinescu spune că „are realismul lui Balzac și melancolia unui romantic”. Maturitatea literar-artistică și-a câștigat-o însă cu deosebire în legătură imediată cu mitologia românească, cu balade și legende despre Ștefan cel Mare și Nicoară Potcoavă, despre pribegi și haiduci etc. În opera sa povestitorul este superior romancierului (ca mentalitate artistică) întrucât exprimă spiritualitatea unei lumi arhaice, stabile și ritualizate. Naivitatea prozei Sadoveniene este prefăcută, dovedind – de fapt – rafinament, expresie a unui ideal filosofico-social și estetic superior.

            Principalele romane ale lui Sadoveanu conțin, pe lângă imaginea unei vieți bazate pe alianța între om și cosmos, motivul unei literaturi mărețe și frumoase, moștenire a umanismului greco-latin, urmărind educarea în spiritul unei lumi egale și naționale. S-ar crede că opera „Ceahlăului prozei românești” ar susține o utopie; dar această falsă utopie este de fapt un simbol: simbolul rezistenței unei lumi arhetipale în fața oricarei forme de dezarticulare primară.

Crearea romanului – de loc simpla

            Pentru Scott romantismul (romance) nu a fost în primul rând romantismul dragostei, ci romantismul general al vieții omenești, al lumii și activităților ei şi, mai cu seamă, al trecutului de luptă și aventură[3].

            Prin subiecte, descrieri, evocări, culoare locală, lirism, în parte și prin stil, întreaga operă poetică din tinerețea lui Scott i-a servit romancierului ca îndrumar. Descrierea cu acuratețe a faptelor și persoanelor a constituit o premiza obligatorie pentru Scott istoriograful; pentru Scott romancierul, însă, imaginația trebuia să completeze realitatea (stimulând participarea afectivă a cititorilor).

           Romanele lui Sadoveanu formează o nouă epopee a poporului român pentru că propun succesiunea inepuizabilă a unor existențe atemporale. Când se petrece – de fapt – acțiunea din Baltagul, Frații Jderi, Zodia Cancerului? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: Vitoria Lipan și Manole Păr-Negru, Ștefan și Ilisafta evoluează într-un flux al continuității românești pe planul mioritic, iar eposul sadovenian marchează tocmai acest cadru într-un perpetuu circuit narativ, demonstrând că spiritualitatea românească – din perspectiva istorică și artistică – nu are sfârșit.

             Atât Sadoveanu cât și Walter Scott impun narațiunilor lor o tentă epopeică, în care miticul se întâlnește cu fabulosul, iar personajele își depășesc rolurile lor simple; oamenii și întâmplările par a curge la infinit.

Eseu realizat pentru un curs de Literatură Comparată I

---

 1. Walter Scott, Essay on Romance, 1824 

 2. Scrisoare dedicație la începutul romanului Ivanhoe.
 3. George Sampson, The Concise History of English Literature, Cambridge at the University Press, p.625

Bibliografie:

1. Leviţchi Leon D. Trifu Sever, Focşeneanu Veronica Istoria literaturii engleze şi americane, volumul II Editura All, Bucureşti, 1998
2. Ioan Dumitru, Molan Vasile, Literatura Română pentru bacalaureat şi admitere în facultăţi, Editura Teora, Bucureşti, 2000

Va place ceaiul? Dar cărțile?

De ce vă întreb? Pentru că Nemira și Bernschutz & Co. vă oferă la comandarea volumului Cartea ceaiului (care are 45% reducere) un pachet de ceai.

Scrisa in engleza si publicata la New York in 1906, Cartea ceaiului prezinta, intr-o forma usor de inteles pentru occidentali, istoria ceremoniei ceaiului, influentele ei asupra artei, dar si asupra stilului de viata asiatic, in general, si japonez in special, Kakuzo sustinand ca teismul, nascut in China, a atins perfectiunea abia dupa ce a ajuns pe taramurile nipone. De-a lungul intregii sale vieti, Kakuzo a incercat sa promoveze arta si gandirea japoneza si asiatica in Occident, vazand in schimburile culturale reciproce o cale de reconciliere a diferentelor dintre cele doua lumi. Cu toate acestea, nu poate fi negat faptul ca lucrarile sale, inclusiv Cartea ceaiului, poarta amprenta, pe de o parte, a pan-asiatismului, iar pe de alta parte, a nationalismului japonez al vremii, care le stirbeste din obiectivitate. Acest neajuns este insa compensat de limbajul poetic folosit de Kakuzo, a carui putere de convingere a facut din Cartea ceaiului una dintre lucrarile de referinta pentru ceremonia ceaiului.

Ce ziceți, sună tentant o lectură alături de o cană de ceai?

Nu uitați că la Nemira încă mai există lichidarea de stoc, care vă dă posibilitatea achiziționării de cărți cu până la 89% reducere.

În plus în perioada 24-28 ianuarie pentru comenzile mai mari de 150 lei, editura Nemira vă va achita și transportul!

Pentru a profita de ofertă dați click pe bannerele Nemira din partea dreaptă sau pe Cartea Ceaiului.

 De asemenea în această perioadă și Editura Mistica are promoții. Pentru a beneficia de reduceri de până la 50% folosiți bannerul din partea dreaptă.

Cumpărături plăcute!

Text propriu: Melody

Astăzi vreau să vă spun povestea lui Melody, prima poveste dintr-o serie ce am scris-o în studenție. 

Atenție! Acesta este un text ficțional și orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. Lectură plăcută!

Un nou an academic. A coborât din avion, a luat un taxi și s-a trezit în campus. Aici trebuia să înceapă adevărata viață a ei, departe de părinți, de lume, de cei care o cunoșteau, de cei care o urau și, din păcate, și de cei care o iubeau. Și-a promis că va fi o perioadă unică, frumoasă, unică, utilă.

Pentru oricine altcineva ar fi fost o experiență covârșitoare, stresantă și chiar umilitoare uneori. Să aterizezi într-o țară străină, să nu cunoști pe nimeni, să te descurci în orice împrejurare și să fii și studentul model, nu părea o sarcină ușoară, însă pentru ea, Melody, era exact ce avea nevoie încât să simtă că și-a croit un rost în lume; să simtă că nu-i o ființă nefolositoare și fără scop.

Astfel păși Melody spre noua ei viață, cu încredere și cu două trollere în urma ei. Deși ar părea ciudat pentru o fată, nu se știe cum, ea reușise să îți înghesuie cele mai importante piese de vestimentație într-unul din geamantane, celălalt fiind pentru materialele de studiu pe care le considerase necesare atunci când analizase sylabusul programului de învățământ la care aplicase.

Melody fusese eleva model, de nota zece indiferent de disciplină. Pe deasupra era înzestrată și cu o înfățișare răpitoare, pe care și-o evidenția ori de câte ori era cu putință, prin stilul ei original.

Însă, dacă pe plan professional era uimitoare, nu la fel se putea spune și despre viața ei sentimental. Relațiile ei aveau mai mereu de suferit, deoarece, după cum se exprimase ultimul ei iubit, era mult prea deșteaptă pentru a fi placul bărbaților. Tocmai acest lucru avea de gând să-l remedieze în noua ei viață pe care tocmai și-o construia, din momentul în care pășise în campus.

***

Melody ieși mulțumită de sine de la cursul Literatură și film, deoarece reușise să-I demonstreze profesorului punctul ei de vedere. În același timp, Jordan, tipul care șușotise tot timpul cursului, fusese captivat de argumentarea ei (sau poate fusese din cauză că azi îmbrăcase o ținută provocator de decentă?!).

-          Hei, Melody… Am observat azi că te pricepi să analizezi literatura și filmul. Ce ai zice dacă am analiza și filmul de mâine seară?

Engleza lui avea un fermecător accent britanic, iar zâmbetul strălucitor și ochii de un albastru azuriu au fost argumentele perfecte pentru ca Melody să accepte.

-          De ce nu! Putem să-l discutăm în timpul cinei de după film.

Jordan crezu inițial că nu a înțeles bine. Dar da, Melody chiar acceptase invitația la film, ba chiar și la o cină, la care el nici măcar nu avuse curajul să o invite.

***

Momentele amuzante s-au împletit cu cele sentimentale și astfel s-a dovedit că respectiva comedie romantică a fost cea mai bună alegere. În timp ce serveau specialitatea casei, conversația a decurs lin, dinspre filmul recent vizionat spre interesele și persoanele lor. În cele din urmă s-au despărțit cu un sărut de noapte bună și cu promisiunea unei noi întâlniri în ziua următoare.

Timpul a trecut repede iar relația lor a avansat, până când într-o seară Melody nu s-a oprit la intrarea în cămin ci ținându-l de mână pe Jordan au ajuns în camera ei. Orice alte conversații au fost repede uitate în momentul în care Jordan începu să o sărute pasional. Apoi a luat-o în brațe și așezând-o pe pat a început să se joace prin părul ei, să o muște tandru și jucăuș de ureche, continuând cu mici sărutări pe pielea catifelată a gâtului. Sub buzele sale Jordan simțea cum pulsul lui Melody o lua la goană în timp ce mâinile lui se jucau pe spatele ei.

Îi acoperi ambii umeri cu sărutări calde și pătimașe, apoi fără să se grăbească vreun moment coborî spre sâni. În acest timp respirația lui Melody deveni sacadată, iar toate simțurile îi erau acaparate de plăcerea provocată de buzele lui Jordan. Nimeni nu o mai sărutase într-un asemenea mod, în care să simtă că nu mai rezistă de atâta plăcere.

Mâna lui dreaptă continua să coboare pe șira spinării, provocându-i lui Melody un fior de plăcere, în timp ce mâna lui stângă venea să completeze cu mângâieri ceea ce buzele lui arzătoare făceau pe sânii fetei.

În cele din urmă buzele ce sărutau atât de pătimaș au ajuns pe sfârcul catifelat și au început să-l supună unei explozii de senzații. Suspinele lui Melody îl încurajau pe Jordan să ofere sânilor ei atenția desăvârșită, să le ofere senzații nebănuite.

Melody simțea cum se înalță pe culmile extazului, cum zone din corpul ei, pe care nu le crezuse vreodată erogene, deveneau acum adevărate centre de satisfacție. Jordan o copleșea cu preludiul; preludiul părea acum plăcerea supremă!

În clipa în care crezu că nu se poate mai mult de atât, Jordan coborî printre sânii ei, alunecând pe pielea ce ardea de dorință. Ajungând la ombilic, pe lângă buzele experimentate, întră în acțiune și limba, care-l atingea ușor făcându-l să se simtă cea mai importantă parte a corpului. În același timp cele zece degete ale lui Jordan au început explorarea abdomenului, prin mângâieri și atingeri ce transmiteau fiori după fiori spre centrii nervoși.

Simțea că nu mai poate suporta, că ar vrea ca totul să înceteze, însă era mult, mult prea furmos ca să poată zice ceva, printre suspinele necontenite. Săruturile lui Jordan în misiunea de gâdilare a pielii o excitau la maximum.

Și iată că buzele lui reveniră la punctul din care au plecat în această aventură, și anume buzele ei. Gurile li se presau, iar limbile intrară într-un dans ritualic ce acapara atenția tuturor celor cinci simțuri.

Dezlipindu-se cu greu din sărut, Jordan trecu la următoarea etapă a preludiului. O gâdilă ușor în talpă, îi mângâie oja de pe unghii și înaintă cu degetele spre gleznă, unde îți completă acțiunile cu magicele lui buze.

Orice mică atingere era transformată în ceva special, astfel că înainta cu degetele sale talentate când pe gamba unui picior când pe a celuilalt, făcând ca sub săruturile lui să tremure de extaz fiecare fibră musculară.

Spatele genunchiului, o zonă de asemenea sensibilă, constitui un nou punct în care Jordan să îți pună în aplicare abilitățile sale; oferindu-i lui Melody noi senzații de plăcere și desfătare, plăceri pe care ea credea că nu va mai fi capabilă să le suporte.

Jordan era un maestru în arta erotică, iar suspinele partenerei sale chiar confirmau asta.

Urmă o nouă repriză de săruturi pasionale pasionale între cei doi, înainte ca Jordan să treacă la ultima etapă a preludiului, să înainteze spre bariera de satin care urma să se ridice cu siguranță. Urcând de la genunchi spre abdomen, Jordan stimulă întreaga piele a pulpelor determinându-le spasme erotice.

Având în vedere preludiul pe care Jordan îl construise cu atâta migală, Melody era incapabilă să-și poată imagina cât de bună va fi partida de sex ce va urma.

În cele din urmă bariera de satin mov a fost eliminată dându-i acces complet și deplin lui Jordan spre cea mai intimă și delicată, catifelată și moale, elegantă și subtilă zonă feminină. Degetele lui Jordan explorară încet și ușor milimetru cu milimetru, apropiindu-se de incitanta zonă roz. Apoi pe lângă imensa plăcere produsă de degete, Jordan adăugă mici săruturi, din ce în ce mai aproape și mai pline de pasiune. Extazul lui Melody era maxim, iar reacțiile nu întârziară să apară.

Degetele, buzele și limba lui Jordan făceau o treabă atât de minunată încât Melody simți cum pasiunea din ea explodează, tăindu-i răsuflarea și făcând-o să strige de-a dreptul. Preludiul muncit intens de către Jordan, se dovedi în sine suficient pentru ca Melody să se simtă împlinită.

După acest rezultat magnific pe care îl obținuse, Jordan trase cearceaful peste amândoi, o luă în brațe pe Melody și își contopiră trupurile...

Recenzie: Gheorghe Perian - Literatura în schimbare

Cât timp am citit cartea lui Gheorghe Perian, Literatura în schimbare am avut tot timpul în minte o axă a cărei origine se afla în anii ”60 și care se întinde dincolo de 2000. Astfel, pagină după pagină am putut vedea o evoluție a literaturii de acum o jumătate de secol și până în prezent, și știu că e puțin cam exagerată comparația, dar a fost ca o imagine stroboscopică a omului ce evoluează din maimuță.

            Autorul ne prezintă felul în care literatura s-a schimbat de la șaizeciștii cu al lor „obsedant deceniu”, până la promoția 70; de la optzeciști și postmodernism până la revoluția din ”89; de la momentele de după revoluție când au început să apară cărțile interzise până atunci de cenzura comunistă și până în anii de după 2000, în zilele noastre, când cu greu mai distingi operele cu adevarat însemnate de literatura de consum, de distracție, de citit la plajă, asta bineînțeles dacă se mai obosește cineva să citească (cu siguranță mai sunt cititori, mulți-puțini, dar sunt).

            Un alt aspect demn de luat în seamă este explicarea ideii de generație literară; o idée care este absolut necesar să fie înțeleasă de cititor, dar mai ales de studenții la litere. Generația, privită ca și concept al istoriei literare, e o noțiune temporală ce cuprinde aproximativ 30 de ani; ca noțiune socială, generația literară e o colectivitate culturală.

            De asemenea aflăm din cartea lui Perian că exista doi factori care stau la temelia unei generații literare, și anume tradiția cultural activă, cea care formeaza atmosfera în care scriu viitorii scriitori și în al doilea rând, modul în care istoria este preluată și prelucrată de tinerii scriitori. Astfel ajungem la concluzia că scriitorii de vârstă apropiată s-au format intelectual asemănător și au trăit și simțit evenimente istorice în același fel. Conform spuselor autorului, nici un scriitor nu poate alege generația din care face parte, iar importanța anului debutului pălește în fața condițiilor de formare a scriitorului.

            Alt articol care mi-a atras atenția în mod deosebit a fost cel despre Marian Papahagi și recenzii, despre cronica literară, această formă de a face critică, atât de ușor de gustat de către publicul cititor.

            Autorul nu are decât cuvinte de laudă despre modul de a scrie recenzii, al lui Marian Papahagi, despre cât de „corecte” și de „muncite” sunt recenziile sale. Cronicile literare din „Cumpănă și semn”, volumul lui Papahagi, vor deveni surse de încredere pentru cunoașterea literaturii optzeciste.

            Răsfoind Literatura în schimbare ajungem și la „Romanul Hop” un articol care nu trebuie ratat. Gheorghe Perian vorbește despre Alexandru Vakulovski și proza optzecistă. Cenaclul Klu și tot nonconformismul ce-l înconjura cu siguranță a revigorat viața culturală clujeană de după 2000.

            După o scurtă introducere în contextul literar al momentului, Perian recenzează îndraznețul roman „Pizdeț” (2002) al lui Vakulovski; îndrăzneț din punct de vedere a limbajului, care e unul deschis, injurios sau chiar obscen. Cartea vorbește despre prezent, despre tineri debusolați: narcomani, alcoolici, telenoveliști, maneliști (și multe alte categorii), despre pesimismul lor, despre lipsa elanului și a unui scop bine-definit în viață.

            Ajuns la finalul articolului, nu pot să nu observ că Gheorghe Perian nu laudă romanul lui Alexandru Vakulovski, nu-l apreciază, însă nici nu-l combate (nu ar avea cum, de altfel asta e realitatea în care trăim, transpusă doar, în roman). Singura remarcă pozitivă e la adresa autorului și nu a cărții, remarcă pe care o citez: „Într-un moment de confuzie și stagnare, cum e cel pe care îl traversează acum literatura română, Alexandru Vakulovski a știut să deschidă un drum, să schițeze o orientare, a avut, cu alte cuvinte, puterea să inoveze. Nu e puțin lucru.”

           

            Cartea o puteți găsi în colecția Eseuri publicată în 2010 la Editura Limes din Cluj-Napoca.

Lecturi plăcute!

A apărut numărul 2: Harap Alb Continuă!

Așa cum fanii deja știu, numărul 2 al revistei „Harap Alb Continuă” a apărut de aproape o lună.

Revista încă se mai găsește pe la chioșcuri de ziare, la OMV, la Kaufland și la Inmedio, dar mai sunt și alte locuri de unde poate fi achiziționată.


Numărul 2 continuă aventurile lui Harap-Alb, exact de unde le-a lăsat primul. Dar pentru cazul în care nu vă amintiți, fac pentru voi o scurtă recapitulare:

După ce frații mai mari ai lui Harap-Alb nu au reușit să treacă de Ursul cel fioros, la ieșirea din Regat, Harap-Alb (pe care încă nu-l cheamă așa) se dovedește mai curajos și vrea să lupte cu ursul (care nu e altul decât tatăl său). Pe drumul către îndepărtata împărăție a lui Verde Împărat, eroul nostru se vede nevoit să-l ia pe Spân drept slugă pentru a nu se rătăci. Pe finalul episodului Harap-Alb este păcălit și ajunge el sluga Spânului, dându-i acestuia hainele și scrisoarea doveditoare.

Tot în primul număr am aflat povestea lui Miron, zis „Gerilă” și ați putut citi prima parte din foiletonul lui Marian Coman „Haiganu. Fluviul Șoaptelor”

Numărul doi ne aduce pe lângă „Primele Aventuri” și partea a doua din „Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, precum  și o poveste cu Miron, „Odată cu Gerul”. De asemenea veți afla și „Originile lui Flămânzilă”.

Harap-Alb ajunge la curtea lui Verde Împărat și stârnește chiar slugă fiind, mai multă admirație în rândul fetelor acestuia, decât Spânul care îi furase identitatea. Aventurile din care scapă mereu cu viață îi crează o imagine de erou, dar vă las pe voi să vă delectați cu benzile desenate cu mult stil și talent și completate de un scenariu, deși scris după opera lui Creangă, parcă original și unic. Eu am citit și urmărit aventurile de parcă aflam pentru prima dată povestea lui Harap-Alb.

Le urez creatorilor inspirație multă și putere de muncă, pentru a ne încânta multe numere de aici înainte. Abia aștept să văd cum va continua povestea după numărul patru și apoi cine știe poate îmi vin niște idei pe care aș fi bucuros să le împărtășesc creatorilor.
Iar pe voi cititorii mei vă invit să vă spuneți părerea, să veniți să discutăm mai mult despre Harap-Alb Continuă.


Lecturi plăcute!

Leapșa: 2012 review

Ghanda m-a provocat să trag linie acum după ce 2012 s-a încheiat și să pun în scris ceea ce am trăit de-a lungul anului trecut.

Mai jos sunt cele 12 întrebări plus cea bonus, care corespunde acestui an.

1. Care este cea mai fericită amintire din 2012?
Am avut parte de câteva momente frumoase în 2012, poate au fost mai multe și unele le-am uitat, poate unele dintre cele frumoase doar mie mi s-au părut frumoase. Cred că trecerea examenului de licență în care mi-am prezentat părerea și atracția față de literatura fantasy.

2. Care este cel mai trist lucru care ți s-a întâmplat anul trecut?
Faptul că s-a terminat facultatea și nu mai sunt student; și de aici vine nenorocirea, nu mai pot sta în chirie alături de cei mai buni prieteni.

3. Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul care abia s-a încheiat?
Cărți - da, pentru că a fost anul în care mi-am achiziționat cele mai multe cărți, nu știu dacă a fost anul cu cele mai multe cărți citite (trebuie să îmi verific rapoartele din anii trecuți), dar a fost anul în care m-am simțit ca într-o cursă contra cronometru în ceea ce privește achiziția de carte.

4. Ce dorință ți s-a împlinit anul trecut?
Nu am avut dorințe extraordinar de speciale, ori ieșite din comun. Voiam să îmi iau licența cu o notă bună și am reușit.

5. Care este realizarea pe care nu vrei să o uiți?
Sunt multe chestii care mi s-au părut importante la momentul respectiv și acuma se pare că totuși le-am uitat. Să zicem: finalizarea studiilor universitare, pe care mi-a făcut plăcere (nu tot timpul) să le urmez.

6. Câte cărți ai citit anul trecut?
57 la care se pot adăuga încă pe atâtea cărți studiate, analizate sau doar consultate.

7. Care a fost cea mai bună carte citită în 2012?
Am citit multe cărți bune în 2012, de fapt cred că începând cu 2012 mi-am mai rafinat gusturile și am filtrat mai cu atenție ce citesc.
„Sanctus” - dar nu e singura care și-a pus amprenta asupra mea. Poate dacă aș răspunde la întrebarea asta în altă zi, aș zice cu totul altceva.

8. Care carte citită anul trecut ți-a displăcut/ te-a dezamăgit?
Nick McDonell - „O educație costisitoare”

9. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2012?
Și la capitolul filme 2012 a fost un an bun. Ar fi câteva care mi-au plăcut mult, poate și din cauză că le-am văzut cu prietenii în cinema. „The Avengers”

10. Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2012?
O să zic „Balada Boa” - Gustavo Lima, dar e posibil să fi auzit și piese mai faine anul trecut, doar că nu mi le amintesc.

11. Regreți ceva de anul trecut?
Încerc să trăiesc fără regrete. Dacă ceva nu am făcut, sau nu am participat la ceva anume, poate așa trebuia să fie, poate nu era momentul potrivit ca eu să fac acel ceva.

12. Ce ai învățat din experiența anului ce s-a încheiat?
Am încheiat o prima etapă a procesului de maturizare, o etapă de tranziție pe care eu zic că am dus-o la final cu bine. Am învățat că în orice lucru care mă privește părerea mea e cea care contează cel mai mult, apoi vin părerile celor apropiați, iar părerile celor ce nu mă cunosc încerc să le ignor.

Bonus: 13. O dorință pentru anul 2013.

Îmi doresc să realizez exact ce trebuie să realizez în 2013, nimic în minus, nimic în plus.

Trimit leapșa tuturor ce o vor, dar în mod special blogurilor:

Fructitza
Cuvinte Vrăjite
Pagini Marcate
Cealaltă Ea