miercuri, ianuarie 16, 2013

Recenzie: Gheorghe Perian - Literatura în schimbare


Cât timp am citit cartea lui Gheorghe Perian, Literatura în schimbare am avut tot timpul în minte o axă a cărei origine se afla în anii ”60 și care se întinde dincolo de 2000. Astfel, pagină după pagină am putut vedea o evoluție a literaturii de acum o jumătate de secol și până în prezent, și știu că e puțin cam exagerată comparația, dar a fost ca o imagine stroboscopică a omului ce evoluează din maimuță.
            Autorul ne prezintă felul în care literatura s-a schimbat de la șaizeciștii cu al lor „obsedant deceniu”, până la promoția 70; de la optzeciști și postmodernism până la revoluția din ”89; de la momentele de după revoluție când au început să apară cărțile interzise până atunci de cenzura comunistă și până în anii de după 2000, în zilele noastre, când cu greu mai distingi operele cu adevarat însemnate de literatura de consum, de distracție, de citit la plajă, asta bineînțeles dacă se mai obosește cineva să citească (cu siguranță mai sunt cititori, mulți-puțini, dar sunt).
            Un alt aspect demn de luat în seamă este explicarea ideii de generație literară; o idée care este absolut necesar să fie înțeleasă de cititor, dar mai ales de studenții la litere. Generația, privită ca și concept al istoriei literare, e o noțiune temporală ce cuprinde aproximativ 30 de ani; ca noțiune socială, generația literară e o colectivitate culturală.
            De asemenea aflăm din cartea lui Perian că exista doi factori care stau la temelia unei generații literare, și anume tradiția cultural activă, cea care formeaza atmosfera în care scriu viitorii scriitori și în al doilea rând, modul în care istoria este preluată și prelucrată de tinerii scriitori. Astfel ajungem la concluzia că scriitorii de vârstă apropiată s-au format intelectual asemănător și au trăit și simțit evenimente istorice în același fel. Conform spuselor autorului, nici un scriitor nu poate alege generația din care face parte, iar importanța anului debutului pălește în fața condițiilor de formare a scriitorului.
            Alt articol care mi-a atras atenția în mod deosebit a fost cel despre Marian Papahagi și recenzii, despre cronica literară, această formă de a face critică, atât de ușor de gustat de către publicul cititor.
            Autorul nu are decât cuvinte de laudă despre modul de a scrie recenzii, al lui Marian Papahagi, despre cât de „corecte” și de „muncite” sunt recenziile sale. Cronicile literare din „Cumpănă și semn”, volumul lui Papahagi, vor deveni surse de încredere pentru cunoașterea literaturii optzeciste.
            Răsfoind Literatura în schimbare ajungem și la „Romanul Hop” un articol care nu trebuie ratat. Gheorghe Perian vorbește despre Alexandru Vakulovski și proza optzecistă. Cenaclul Klu și tot nonconformismul ce-l înconjura cu siguranță a revigorat viața culturală clujeană de după 2000.
            După o scurtă introducere în contextul literar al momentului, Perian recenzează îndraznețul roman „Pizdeț” (2002) al lui Vakulovski; îndrăzneț din punct de vedere a limbajului, care e unul deschis, injurios sau chiar obscen. Cartea vorbește despre prezent, despre tineri debusolați: narcomani, alcoolici, telenoveliști, maneliști (și multe alte categorii), despre pesimismul lor, despre lipsa elanului și a unui scop bine-definit în viață.
            Ajuns la finalul articolului, nu pot să nu observ că Gheorghe Perian nu laudă romanul lui Alexandru Vakulovski, nu-l apreciază, însă nici nu-l combate (nu ar avea cum, de altfel asta e realitatea în care trăim, transpusă doar, în roman). Singura remarcă pozitivă e la adresa autorului și nu a cărții, remarcă pe care o citez: „Într-un moment de confuzie și stagnare, cum e cel pe care îl traversează acum literatura română, Alexandru Vakulovski a știut să deschidă un drum, să schițeze o orientare, a avut, cu alte cuvinte, puterea să inoveze. Nu e puțin lucru.”
           

            Cartea o puteți găsi în colecția Eseuri publicată în 2010 la Editura Limes din Cluj-Napoca.


Lecturi plăcute!