Jurnal de Polonia #2

După cele două zile grozave și extrem de fierbinți în Baia Mare a început cu adevărat plecarea spre Polonia.

La 22.00 Steli m-a condus la microbuzul spre Budapesta și am mai povestit despre una-alta inclusiv despre munca lor, din spatele proiectelor frumoase și interesante ale t4uth și despre ce înseamnă să scrii proiecte și să coordonezi activitățile voluntarilor dornici de experiențe interculturale.

Am plecat la 22.00 spre Budapesta și am ajuns la 4.30 la Budapesta, pardon, 3.30 pentru că acolo se schimbă fusul orar. Am așteptat deschiderea gării într-o căldură înnăbușitoare chiar și la acea oră. Și dacă vă vine să credeți sau nu am auzit mai puțină maghiară vorbită în gara aceea decât pe o stradă din Tg Mureș. Se vorbea în principal engleză și germană dar am auzit oameni vorbind franceză sau chiar chineză.

            Așteptând să urc în IC-ul de 5.25 spre Hamburg am constat că ceva nu merge bine. Nu aveam semnal la telefon, ceea ce însemna că roamingul nu îmi fusese activat în ciuda a ceea ce am vorbit cu consultantul vodafone.

            Fără roaming și wi-fi nu puteam comunica cu nimeni ceea ce însemna că nu avea să mă aștepte nimeni în gara Bystrzyca Klodzka. În ultima instanță mă gândeam că voi întreba unde e sediul ONG-ului partener la care eram trimis și mă voi descurca cumva.

Traversând Ungaria, Slovacia și Cehia am ajuns în cele din urmă în gara Pardubice unde mi-am rezolvat multe dintre probleme în cele două ore dintre trenuri. Cu o conexiune la net am vorbit cu Steli și i-am cerut să comunice ora sosirii mele și apoi mi-am activat și roamingul ca să nu mai am probleme. Cuminte dar din ce în ce tot mai nerăbdător după aceea, ca pe tabelă în dreptul trenului pe care urma să-l iau să apară un peron și o linie ca să știu unde să merg, pentru că ar fi fost imposibil să verific tren după tren, să tot urc și să cobor scări cu bagajul după mine.

Lucrul cel mai neplăcut în gara aceea destul de mare din Pardubice este lipsa traducerilor în engleză a diferitelor indicații. Cu greu mare mi-am dat seama care tabelă e pentru plecări și care pentru sosiri și nici personalul angajat nu face excepție, întrebi ceva în engleză și primești o explicație lungă în cehă...

După încă două ore și ceva de mers cu un tren curat și destul de rapid dar lipsit de aer condiționat cu excepția geamurilor larg deschise, am ajuns în Bystrzyca Klodzka

de unde am fost „recuperat” de Magda, una din angajatele EFM.

Am văzut biroul, the office, și am fost condus și cazat într-unul din apartamentele lor, dar mai multe vă istorisesc data viitoare...